Cautam performanta, incercam sa dam tot ce avem mai bun din noi la locul de munca. Suntem storsi de energia creativ-productiva si suntem lasati sa ne intoarcem zilnic catre isvoarele proprii de regenerare energetica.
Ne imbratisam copii si sotia, aruncam o privire acra peste facturile si instiintarile aproape zilnic primite, raspundem la solicitarile socrilor cu privire la ceva medicamente , reparam intrerupatorul, schimbam un bec si luam telecomanda.
Avem 4-5 programe preferate (de obicei diferite de cele ale sotiei) prin care ne cautam echilibrul. Lucrul acesta nu inseamna automat identificarea cu opiniile producatorilor emisiunilor. Psihologii au paine de mancat pe subiectul acesta: de ce un personaj care nu spune nimic ,care prin teatralizarea cotidianului, prin exacerbarea violentei ne atrage irefutabil. Oare libertatea de jicnirea si de ironizarea a competitorului sa-ti ofere un rating superior? Aceasta sa fie oare calea spre succes? Cum ramane cu echipa din spatele adversarului? Cu documentarile , strategiile si luptele la baioneta purtate cu agramatii ce sunt trimisi de partide?
Balacarim stiri din ziare fara frica de reactia imediata a redactiilor lor. Cati dintre noi nu fac lucrul acesta in fata celor apropriati? Uni poate au farmec mai mare... Dar daca suntem pusi in fata dialogului, a smulgerii informatiei ne fofilam.
Am activat in mai multe domenii, printre care si cel al vanzarilor. Acolo nu aveam voie sa discreditam competitorii pt. ca ne intalneam cu ei in piata si bunul simt inca exista.
Nu poti sa faci misto de propria breasla. Mai devreme sau mai tarziu ai sa te intalnesti fata in fata cu cel balacarit.

Nici o asemanare cu personaje reale fie ele zei sau profesori de spagat pe scaune!